Sf. Serafim de Virita

O pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
Un bărbat tânăr a ajuns alcoolic și a început să dea pe băutură totul din casă. Soția nu a mai rezistat să ducă o astfel de viață și a plecat împreună cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat că în Vârița trăiește un monah bătrân care îi tămăduiește pe alcoolici și a început să-l convingă să meargă la el, poate îl va ajuta să se vindece.


Mult timp acela nu a vrut sa meargă, dar mai pe urmă s-a lăsat convins. Au luat bilete și au ajuns până la Leningrad. Când au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui bețiv s-a dus la casă să cumpere bilete și, cât a stat la rând, alcoolicul s-a dus la toaletă și i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool să-i dea hainele: și-a dat de pe el cizmele și lenjeria de corp și a rămas numai în flanelă și pantaloni, iar sfertul l-a băut pe loc. Prietenul l-a căutat, dar nicicum nu putea înțelege când și unde a reușit să bea. S-a urcat în tren și au plecat. Sosind la casa starețului, au pășit în hol, iar părintele în acest timp explica pilda despre oaia pe care păstorul merge să o caute. Bețivul a spus prietenului său:


- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beți adeseori devin slobozi la gură și vrăjmașul îi împinge să ia în râs și să batjocorească cele sfinte:
- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Și îndată a auzit glasul starețului:
- Serghei, vino încoace!
Îndată i-a sărit beția și l-a întrebat pe prietenul său, înainte ca să intre.
- De unde mă știe el?
Dar starețul a repetat cu glas tare:
- Serghei care a venit la mine cu prietenul său, să intre.
Serghei a intrat și a văzut o mulțime de oameni, iar starețul a spus:


- Iată, scumpii mei frați și surori, pe acest om l-au părăsit mama și soția. El a ajuns într-o situație groaznică, abia a dat în gară pe o sticlă de votcă lenjeria și cămașa și a venit aici numai cu o flanelă. Oamenii l-au părăsit, dar nu l-a părăsit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nădejdea în ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindcă pentru el au facut rugăciune. În aceste clipe înlăuntrul acestui om se dă o luptă înfricoșată – duhul cel rău care a intrat în el îl îndeamnă și vrea ca el să mă lovească pe mine și pe prietenul său, iar apoi să fugă de aici, și este greu să-l putem ține pe acest om. Duhului rău nu-i priește aici și nu poate să sufere, fiindcă aici oamenii se roagă. Și iată, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce și ce va ajunge acest om nefericit! Haideți toți împreună să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca să-i ajute acestui om.


Toți câți se aflau în chilie au început să se roage, iar unii au început chiar să plângă. Și îndată acest bețiv a căzut la pământ și a început să se lovească cuprins de tânguire. Mult timp a stat astfel și a plans, iar oamenii se rugau.
La sfârșit, starețul a spus:


- El nu va mai bea de acum înainte, el a voit să se sinucidă, dar nu a făcut-o fiindcă pentru el se făcea rugăciune. Rugăciunea îngrădește și respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugăciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere.
Până la sfârșitul vieții, Serghei nu a mai pus alcool în gură, a devenit profund credincios și fiu duhovnicesc al starețului.


Viata Sfantului Serafim din Virita
Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.


Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.


Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.


Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.


În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.


Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.


Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”


Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.


În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.


În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.


În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.


În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.


Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.


Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.


Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.


Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.