Blogul lui Christian si Florina: Sfantul Cuvios Parinte Constantin Nazarie

Sfantul Cuvios Parinte Constantin Nazarie

21 martie 1926 – A trecut la Domnul în Bucureşti preotul şi profesorul de teologie Constantin Nazarie

Profesor de teologie

NAZARIE CONSTANTIN, profesor de teologie.

N. 16 mart. 1865, în Vultureni, satul Grădiştea, azi jud. Galaţi, decedat la 21 mart. 1926, în Bucureşti.
Studii la Seminarul inferior din Roman, apoi la “Veniamin" din Iaşi (1881-1888) şi la Academia duhovnicească din Kiev (I 888- 1893). Secretar şi pedagog la Seminarul din Roman (1894), director al Cancelariei episcopale (1894 - 1896), profesor suplinitor (1894 -1899) şi director al Seminarului (1896-1898), preot (1896); apoi profesor şi director la Seminarul “Central" din Bucureşti (1898-1901), profesor agregat (1901), apoi definitiv (1904) la catedra de Morală de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a deţinut-o până la moarteş paralel: director al Internatului teologic din Bucureşti (1904 - 1926), preot la biserica “Stavropoleos" (până în 1925), şef al Serviciului religios de pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române în primul război mondial, iniţiator şi preşedinte al Asociaţiei generale a clerului din România (după 1919).

Lucrări:

v “Sermones dominicales per solum annum” zilele lui lacob Voragin, arhiepiscop de Genua (predicator scolastic işec. XIII),
v Studiu omiletic, Roman, 1894, VIII + 136 p.;
v Călăuza predicatorului, Bucureşti, 1902, XVI + 317 p. (în colaborare cu Constantin Chiricescu);
v Raportul dintre teologia morală şi teologia dogmatică, Bucureşti, 1904, 45 p,
v Duminica, botezul şi ierarhia bisericească după adventişti, Bucureşti, 1910, 77 p.;
v Cinstirea Sfintelor icoane şi adventiştii, Bucureşti, 1911, 25 p.;
v Combatera principalclor învăţături adventiste, Bucureşti, 1913, 189 p. (ed. a II-a, 1921, 208 p.);
v Curs de Teologie Morală (litografiat), Bucureşti, 19141915, 567 p.
v Economul Dimitrie Matcaş, în BOR, an. XXXVIII, 1914, nr. 3, p. 236-254 ( şi extras, 24 p.),
v Activitatea preoţilor de armată în campania 1916-1918, Bucureşti, 1921, 108 p.;
v Broşuri de apărare a credinţei ortodoxe, articole în peridicele vremii.

Traduceri:

v Nicolai P. Rojdestvenschi, Apologetica creştină, vol. I, Botoşani, 1897, XII + 467 p.; Vol. II, Fălticeni, 1897, 473 + IV p.;
v A colaborat la traducerea celor cinci volume din Teologia Dogmatică ortodoxă a lui Silvestru de Canev, Bucureşti, 1896-1906 (primele trei traduse de episcopul Silvestru Bălănescu, ultimele de arhim. Gherasim Miron);
v R. P. Didon, Jesus Christ, tradusă după versiunea rusă a lui 1. A. Scrobotov şi N. P. Rojdestvenshi, 2 vol., Bucureşti, 1901, LXXII + 404 p. (în colaborare cu Constantin Chiricescu);
v Deosebirile de credinţă dintre Biserica Ortodoxă şi celelalte confesiuni creştine, traducere şi prelucrare după prot, T, Sevedniski, Iaşi, 1913, 72 p.

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Cuvant de invatatura - Cuviosul Parinte Teofil Paraianu

Cat trebuie sa se roage omul ca sa-l miluiasca Dumnezeu?

M-am intrebat si eu: de cate ori trebuie sa zica cineva "Doamne miluieste-ma" ca sa-l miluiasca Dumnezeu? Si m-am gandit la fiul risipitor. Fiul risipitor cand s-a intors si-a facut intii o socoteala: "Ma voi duce la tatal meu si voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai". Si cand s-a apropiat de casa, tatal l-a vazut de departe si a alergat inaintea lui si a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Deci nu l-a pus in studiu, sa zica: sa vedem ce face acum cand se intoarce, sa vedem ce zice. Nu l-a pus in studiu pentru ca nu era cercetator stiintific, ci era tata, si inima de tata il inghesuia sa-l primeasca. Noi credem ca Dumnezeu e Tatal nostru. Cand l-a primit a inceput sa zica: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Nu a mai zis si "primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai", cum isi facuse el socoteala. Si tatal sau nu a zis: zi de vreo suta de mii de ori asa, ca apoi te iert. Deci noi trebuie sa avem incredintarea ca Dumnezeu ne miluieste. Dar zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" de atatea ori de cate putem sa zicem, desi nu cred ca la sfarsitul vietii va zice Dumnezeu catre mine: tu mai puteai sa zici de un milion de ori si nu ai zis. Nu cred lucrul acesta pentru ca aceasta e o metoda de imbunatatire sufleteasca, nu o metoda de a cere mila lui Dumnezeu, in intelesul ca numai atunci ti-o da Dumnezeu daca ai zis de nu stiu cate ori. Important e sa avem incredintarea in mila lui Dumnezeu; dar noi cerem mila lui Dumnezeu ca sa ne putem observa pe noi insine. E o metoda de imbunatatire, de a tine legatura cu Dumnezeu si de a ne curati sufletul.

Cuvant de invatatura - Cuviosul Parinte Teofil Paraianu

Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzind la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca: "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.

Cuvant de invatatura - Cuviosul parinte Teofil Paraianu

Roadele fiecarui fel de rugaciune sunt roadele pricinii care au determinat-o.

Sfantul Isaac Sirul spune ca: "Rugaciunea este o bucurie care inalta multumire". Deci ce este rugaciunea, intre altele? "O bucurie care inalta multumire."

Rugaciunea este cuvantul omului catre Dumnezeu.

Taina rugaciunii este sa te rogi in taina.

Puteti citi toate cartile din lumea asta despre rugaciune, mai mult decat faptul de a te angaja nu-i nimic. Dumnezeu se descopera nu tehnicii, nu faptului ca faci inchinaciuni sau ca stai in genunchi sau ca stai in picioare, nu faptului ca pun degetul intr-un loc pe inima si privesti spre inima. Astea sunt numai niste lucruri prin care se angajeaza omul simplu ca sa se poata concentra mai bine. Dar in realitate, lucrurile astea n-au nici o valoare pentru viata launtrica, pentru viata sufleteasca interioara. Important este sa iei aminte la ganduri, important este sa te simti in legatura cu Domnul Hristos, sa stii ca mantuirea vine prin Mantuitor, nu de la tine, sa ocolesti gandurile cele rele prin asezarea aceasta de rugaciune, prin deprinderea aceasta de rugaciune.

Zic unii ca trebuie sa bagi mintea in inima. Ca si cand mintea n-a pus-o Dumnezeu unde trebuie, trebuie s-o iei tu din cap si s-o bagi in inima! Nu e asa. Ce vrea sa spuna asta: "sa bagi mintea in inima"? Vrea sa spuna ca trebuie sa unesti gandurile cu simtamintele, rugaciunea sa fie o rugaciune deplina. Important este sa spui rugaciunea, ca mintea se aseaza ea la locul ei. Noi o simtim uneori in cap, uneori in piept, uneori si in cap si in piept. Nu asta este important, important este sa simti prezenta lui Dumnezeu in tine, sa simti ca inviaza Dumnezeu si se risipesc vrasmasii Lui, sa simti ca a venit la tine Lumina Mantuitorului, nu in inteles de lumina fizica, ci de o luminare, de o constiinta luminata, de o limpezire sufleteasca si asta-i tot, pana la urma. Asta-i isihia, asta-i viitorul, pentru ca viitorul nu incepe peste ani si ani, viitorul incepe in fiecare clipa! Numai ca viitorul noi nu-l traim ca viitor si n-o sa-l traim niciodata ca viitor, ci totdeauna o sa-l traim ca prezent.