Sf. Serafim de Virita

Despre rugaciune

Credinta adanca a fiilor credinciosi ai Bisericii este ca rugaciunile sfintilor ocrotesc lumea intreaga. Suferintele lumii ar fi nebanuit mai mari daca ar lipsi aceste rugaciuni ale sfintilor. Si foare mare este mangaierea credinciosilor cand stiu ca in fiecare epoca exista unii sfinti, poate chiar nevazuti si necunoscuti, care insa se roaga pentru mantuirea lumii, repetand cuvintele Apostolului Pavel: Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica (Coloseni 1, 24).

Sfantul Siluan Atonitul scrie: “Lumea rezista inca prin rugaciune si, atunci cand rugaciunea va slabi, lumea va pieri“. Din fericire pentru lume, exista inca cativa sfinti care se roaga. “Chiar daca suntem noi pacatosi, chiar daca inotam in minciuna si ne inconjoara ispitele, undeva in aceasta lume, intr-un oarecare tinut exista un sfant” (F. Dostoievski, Fratii Karamazov).

Cum se spunea pe atunci, era mai probabil sa te afli in inchisoare decat acasa. Teroarea luase dimensiuni nebanuite. Temnitele si lagarele erau supraaglomerate. De la aceste prigoane infricosatoare nu puteau, desigur, sa fie exceptati clericii si monahii. Foarte putini au mai ramas in orase si sate. Impreuna cu ei erau condamnati si credinciosii si erau condusi la mucenicie.

Contributia staretului in Biserica era nepretuita. In vremurile acelea infricosatoare de apostazie si prigoane, ajutase neinchipuit de mult poporul la pastrarea credintei vii. In furtunile cumplite ale prigoanelor, rugaciunile lui fierbinti au devenit adaposturi puternice. Prin rugaciunile lui, corespondenta, ajutor material, ii sprijinea pe cei intemnitati si exilati, desi in felul acesta se afla si el in primejdie.

Galina Smirnova povesteste:

“Tatal meu fusese arestat si condamnat la zece ani de lagar. Mama il vizita pe staret si acela o mangaia. In perioada aceea, cei mai multi credeau ca partidul nu poate gresi, ca toate acelea erau drepte si ca asa trebuiau sa se petreaca lucrurile. Multi intorceau spatele semenilor lor, in vreme ce rudele acestora se aflau in lagare. Parintele Serafim i-a spus mamei mele: Acum toti oamenii buni sunt in inchisori.“

Putini erau oamenii care ar fi indraznit sa rosteasca acele cuvinte atunci.

Dupa cum am notat, pe parinte il vizitau multi arhierei, preoti si monahi. Insa cand masina infioratoare a prigoanelor a inceput sa-i inghita pe toti, clericii si prietenii parintelui Serafim se imputinau an de an. Dar el n-a ramas nepasator la tragedia lor. Aplica cuvantul apostolic: aduceti-va aminte de cei inchisi, ca si cum ati fi legati impreuna cu ei (Evrei 13, 3), ingrijindu-se cu orice prilej sa corespondeze cu ei si le trimitea bani si pachete. Iar noaptea se ruga cu lacrimi pentru cei ce se aflau in inchisori sau fusesera executati.

Marele ascet cunostea “cu duhul” toate cele cate se intamplau atunci in Rusia. O vedea foarte indurerata, palida, sadita cu crucile si mormintele cunoscutilor si necunoscutilor, auzea gemetele si plansetele poporului in fiecare colt al ei. Stirile tragice care veneau una dupa alta, le primea smerit, cu cuvintele:

- Faca-se voia Domnului.

O atitudine asemanatoare a avut si atunci cand a aflat de executia fiului sau, Nicolae. Nicolae terminase Scoala de Aviatie si slujise in Primul Razboi Mondial, ca pilot in armata rusa. Dupa revolutie a fost arestat de patru ori, dus prin inchisori si locuri de exil. In luna ianuarie 1941 a fost din nou arestat si de data aceasta, executat. Parintele, auzind trista veste, a rostit cuvintele rugaciunii imparatesti:

- Faca-se voia Ta.

Cunostea foarte bine ca numarul mucenicilor va creste in urmatorii ani. Ii pregatea in taina pentru asta, pe fiii sai duhovnicesti. Tobele razboiului rasunau atunci in Europa. Hitler si Stalin au semnat in 1939 cunoscutul Tratat si cei mai multi s-au linistit. Nu insa si parintele Serafim. El nu se linistea. Ii instiinta pe fiii duhovnicesti de izbucnirea si chinurile marelui razboi si-i chema la rugaciune si pocainta.

*

Maria Constantinov Titova, fiia protoiereului Constantin Titov, povesteste:

“Tatal meu a fost arestat de mai multe ori, a fost deportat, intemnitat. In 1932 a fost exilat in Orientul indepartat si a suferit mult. In aceeasi perioada au arestat-o si exilat-o si pe mama. Astfel, la cei cincisprezece ani ai mei, am ramas singura si am fost nevoita sa ma mut la Petersburg si sa locuiesc la un unchi de-al meu. Mergeam la Biserica Sfantul Nicolae si acolo l-am cunoscut pe Piotr Vasilievici care era fiu duhovnicesc al printelui Serafim. Piotr imi vorbea deseori despre staret si odata mi-a propus sa merg cu el la Virita. Era in anul 1939.

Staretul ne-a primi foarte cald si ne-a binecuvantat. O lumina negraita si o iubire dumnezeiasca se revarsau de pe chipul sau. O privire de-a lui era suficienta pentru a linisti sufletul si a-l umple de bucurie nemarginita. M-a intrebat indeamanunt despre tatal meu si mi-a spus:

- Ma voi ruga neaparat pentru parintele Constantin.

Deodata, Piotr Vasilievici a ingenuncheat in fata staretului si a spus:

- Parinte, am venit sa va cer binecuvantarea. Vreau sa-i propun Mariei sa se marite cu mine.

Eu am fost surprinsa. Dupa un scurt moment de tacere, parintele a spus intr-un modabsolut si categoric:

- Nici vorba de nunta. Peste putina vreme va fi razboi mare!

Peste putin razboiul a inceput si Piotr a fost omorat pe front”.

*

Evghenia Ivanovna Koftun, care il cunostea foarte bine pe parinte inca de mica, povesteste:

“In 1941 terminasem scoala si l-am vizitat pe parinte pentru a lua binecuvantare de la el ca sa dau examene la facultate. Era atunci sfarsit de mai. Deodata parintele mi-a spus:

- Cand vei lua diploma, sa nu pleci si sa te straduiesti sa iesi cat mai putin din casa.

In mai putin de o luna a inceput razboiul. Cu putin inainte de inceperea razboiului, i-a zis une fiice duhovnicesti de-a lui:

- Zoia, vineri sa vii neaparat. Duminica va incepe razboiul si multa vreme nu ne vom mai vedea.

Zoia nu s-a dus la data stabilita. Si dupa doua zile a sosit ziua aceea tragica de 21 iunie 1941″.

Despre vremurile din urma

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.

Sfantul Serafim de Viriţa:„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.Sf. Lavrentie de Cernigov:“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele: Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”