Argumente ale sfințeniei marelui voievod:
- Neagoe Basarab făcea parte din marea familie a banilor Craiovei şi s-a căsătorit, în 1505, cu Miliţa, nepoată de frate a despotului sârb Gheorghe Brancovici.
- Poliglot şi la curent cu scrierile vremii, el a ajuns, la doar 20 şi ceva de ani, un soi de ministru de externe al predecesorului său pe tronul Ţării Româneşti, Radu cel Mare.
- Neagoe Basarab i-a fost ucenic Mitropolitului Nifon, fost patriarh al Constantinopolului, care avea să fie canonizat de Biserica Ortodoxă şi este prăznuit în 11 august. (Acest sfânt are, la rândul său, o istorie fascinantă legată de români: surghiunit de la Constantinopol, el a fost chemat de Radu cel Mare să fie Mitropolit şi să organizeze viaţa religioasă din Ţara Românească, însă a rezistat doar vreo 6-7 ani… A intrat într-un conflict ireconciliabil tocmai cu voievodul, din cauza unui boier care îşi lăsase familia în Moldova şi se căsătorise cu propria soră. Radu cel Mare i-a luat apărarea incestuosului, însă Nifon l-a afurisit şi apoi a părăsit Muntenia, retrăgându-se la Athos).
- În cei 9 ani de domnie (1512-1521), Neagoe Basarab a ajuns renumit datorită daniilor pe care le-a făcut atât multor mănăstiri din ţară, cât şi celor din Sfântul Munte, de la Ierusalim, Muntele Sinai şi din Siria. În scrisoarea Episcopului Calinic se spune că voievodul trimitea anual următoarele sume de bani unor mănăstiri de la Athos: Cutlumuş – 10.000 de aspri, Zografu – 3.000 de aspri, Xenofon – 2.000 de aspri, Rusicon – 4.000 de aspri, Hilandar – 7.000 de aspri ş.a.m.d. (Asprul, sau akcheaua, era o monedă de argint folosită în Imperiul Otoman şi care, în timpul lui Neagoe Basarab, cântărea circa 0,75 de grame).
- Cea mai importantă ctitorie a domnitorului-cărturar este, fără îndoială, Mănăstirea Curtea de Argeş, ridicată în doar 5 ani, a cărei zidire este una dintre sursele faimoasei legende a meşterului Manole.
- “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” reprezintă un alt element esenţial al posterităţii domnitorului; Hasdeu considera această carte “un monument de literatură, politică, filosofie şi elocvenţă”. Iată câteva fragmente:
“Fiul meu, dacă vrei să fii unsul lui Dumnezeu, se cuvine să cânţi toate cântările şi să joci toate jocurile, căci aşa se cuvine domnului, să-şi veselească oştenii; tu însă nu trebuie să ai mintea ta după acele cântări, dacă vrei să fii întreg.” (Editura Roza Vânturilor, 1996, pag. 273)
“Iar ostaşilor tăi dă-le să bea îndestul, cât au nevoie, şi tu încă să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să biruiască vinul, iar nu să biruiască vinul mintea ta, şi mintea ta să cunoască mintea slugilor tale, şi nu să cunoască mintea slugilor tale mintea ta. Şi la beţie să nu faci daruri, oricât ţi-ar fi sluga de dragă. Şi nici dacă ai vreo mânie împotriva cuiva, încă de la trezie, să nu dai la iveală mânia ta la beţie împotriva slugii tale şi s-o înjoseşti. Sau dacă unii vor pârî către tine la beţie, tu aşteaptă până la trezie, sau chiar dacă îţi va greşi vreo slugă la beţie, iarăşi nu te grăbi, pentru că tu ai îmbătat-o. Deci, cum ai îmbătat-o, aşa să-i şi îngădui.” (pag. 275)
“Dacă vor veni asupra voastră vrăjmaşii voştri şi veţi vedea că sunt mai puternici decât voi, iar sfetnicii voştri vă vor îndemna să mergeţi împotriva lor făr’ de vreme, sau vă vor speria ca să ieşiţi afară din ţara voastră în pribegie, pe aceşti sfătuitori ai voştri să nu-i credeţi. Pentru că nu vă sunt cu prietenie. Căci şi eu însumi am încercat pribegia, de aceea vă mărturisesc, fraţii mei, pentru că este hrană cu nevoie, şi de toţi oamenii eşti dosădit, până şi de cei care sunt mici şi răi. Şi al doilea, nu se cade, pentru că este numelui ruşine. Căci mai bună este moartea cu cinste, decât să aveţi numele cu ruşine.”(pag. 309)
“Dacă îţi va rămâne din venitul oştirii, acel venit nu este agonisit de tine, ci l-ai luat de la ţara ta şi de la oamenii săraci ai tăi, pe care i-a dat Dumnezeu sub mâna ta. De aceea iarăşi socoteşte şi orânduieşte ţara ta, încât să faci ca şi aceia să aibă dreptate şi linişte şi pace în zilele tale.” (pag. 335)
“Dacă văd slugile multă minte la domn, atunci ele îi slujesc pe dreptate şi-i fac multă cinste, iar dacă îl află slab de minte, atunci ele îl ţin domn numai cu numele. Pentru că slugile, cum îl văd pe domn, aşa-i şi slujesc, după cum e şi drept.” (pag. 343)
“Nimic nu cunoaştem din împăraţii şi domnii aceia puternici, cu peceţile lor, ci numai faptele bune, dacă le-a făcut careva din ei, acelea până la sfârşit nu vor pieri.” (pag. 385)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu