Blogul lui Christian si Florina: PATIMILE NOASTRE

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

PATIMILE NOASTRE - SUFLETESTI SI TRUPESTI

Omul având o structură dihotomică - trup și suflet - cu singuranță este luptat de vrajmașul diavol pe ambele părți astfel încât să se întregească una pe alta și omul să nu se mai poată ridica. Când cele două structuri ale omului sunt biruite de patimi, omului i se întărește starea de mânie, starea de repulsie și dispreț față de semeni astfel încât să nu-și mai găsească ieșirea. Părintele Vasilios Bacoianis ne vorbește despre:
Patimile noastre.
„Dacă nu ne biruim patimile, zadarnic am venit pe lume, mai mult pentru a face răul” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Există două feluri de patimi: patimile trupului, numite patimi trupești, și patimile sufletului, cunoscute sub numele de patimi sufletești.
Patimile trupului sunt în principal: îmbuibarea pântecelui și curvia, în timp ce patimile sufletului sunt mândria, invidia, răutatea, ura și celelalte asemenea.
Patimile trupești au drept „aliat” plăcerile trupului, care, ca un rău năvalnic, îl trag cu ele pe omul neputincios, în timp ce patimile sufletești nu au legătură cu plăcerile trupului.
Aceasta înseamnă că oamenii sunt robiți mai lesne de patimile trupești decât de cele sufletești. De aceea și atotvicleanul diavol ne războiește mai întâi prin patimile trupești (pornind de la pântece) și după aceea prin patimile sufletești. Am văzut acest lucru și la Hristos. Diavolul L-a ispitit mai întâi prin patimile trupești (prin foame) (v. Matei 4, 3), și după aceea prin slava deșartă (v. Matei 4, 6).
Și patimile trupești, și cele sufletști întinează sufletul, însă de cele mai multe ori cele sufletești.
De exemplu, Sfântul Ioan Gură de aur vorbește despre ținerea minte a răului: „Nimic altceva nu umple atât de mult sufletul de necurăție cât mânia care rămâne continuu înlăuntrul nostru”.
Într-adevăr, sufletul se pervertește mai mult din căderile în patimile sufletești decât în cele trupești.
În ceea ce privește căderea trupească lucrurile stau diferit, deoarece căderile în păcat sunt vădite, aduc mustrarări de conștiință, de vinovăție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Cuvant de invatatura - Cuviosul Parinte Teofil Paraianu

Cat trebuie sa se roage omul ca sa-l miluiasca Dumnezeu?

M-am intrebat si eu: de cate ori trebuie sa zica cineva "Doamne miluieste-ma" ca sa-l miluiasca Dumnezeu? Si m-am gandit la fiul risipitor. Fiul risipitor cand s-a intors si-a facut intii o socoteala: "Ma voi duce la tatal meu si voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai". Si cand s-a apropiat de casa, tatal l-a vazut de departe si a alergat inaintea lui si a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Deci nu l-a pus in studiu, sa zica: sa vedem ce face acum cand se intoarce, sa vedem ce zice. Nu l-a pus in studiu pentru ca nu era cercetator stiintific, ci era tata, si inima de tata il inghesuia sa-l primeasca. Noi credem ca Dumnezeu e Tatal nostru. Cand l-a primit a inceput sa zica: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Nu a mai zis si "primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai", cum isi facuse el socoteala. Si tatal sau nu a zis: zi de vreo suta de mii de ori asa, ca apoi te iert. Deci noi trebuie sa avem incredintarea ca Dumnezeu ne miluieste. Dar zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" de atatea ori de cate putem sa zicem, desi nu cred ca la sfarsitul vietii va zice Dumnezeu catre mine: tu mai puteai sa zici de un milion de ori si nu ai zis. Nu cred lucrul acesta pentru ca aceasta e o metoda de imbunatatire sufleteasca, nu o metoda de a cere mila lui Dumnezeu, in intelesul ca numai atunci ti-o da Dumnezeu daca ai zis de nu stiu cate ori. Important e sa avem incredintarea in mila lui Dumnezeu; dar noi cerem mila lui Dumnezeu ca sa ne putem observa pe noi insine. E o metoda de imbunatatire, de a tine legatura cu Dumnezeu si de a ne curati sufletul.

Cuvant de invatatura - Cuviosul Parinte Teofil Paraianu

Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzind la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca: "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.

Cuvant de invatatura - Cuviosul parinte Teofil Paraianu

Roadele fiecarui fel de rugaciune sunt roadele pricinii care au determinat-o.

Sfantul Isaac Sirul spune ca: "Rugaciunea este o bucurie care inalta multumire". Deci ce este rugaciunea, intre altele? "O bucurie care inalta multumire."

Rugaciunea este cuvantul omului catre Dumnezeu.

Taina rugaciunii este sa te rogi in taina.

Puteti citi toate cartile din lumea asta despre rugaciune, mai mult decat faptul de a te angaja nu-i nimic. Dumnezeu se descopera nu tehnicii, nu faptului ca faci inchinaciuni sau ca stai in genunchi sau ca stai in picioare, nu faptului ca pun degetul intr-un loc pe inima si privesti spre inima. Astea sunt numai niste lucruri prin care se angajeaza omul simplu ca sa se poata concentra mai bine. Dar in realitate, lucrurile astea n-au nici o valoare pentru viata launtrica, pentru viata sufleteasca interioara. Important este sa iei aminte la ganduri, important este sa te simti in legatura cu Domnul Hristos, sa stii ca mantuirea vine prin Mantuitor, nu de la tine, sa ocolesti gandurile cele rele prin asezarea aceasta de rugaciune, prin deprinderea aceasta de rugaciune.

Zic unii ca trebuie sa bagi mintea in inima. Ca si cand mintea n-a pus-o Dumnezeu unde trebuie, trebuie s-o iei tu din cap si s-o bagi in inima! Nu e asa. Ce vrea sa spuna asta: "sa bagi mintea in inima"? Vrea sa spuna ca trebuie sa unesti gandurile cu simtamintele, rugaciunea sa fie o rugaciune deplina. Important este sa spui rugaciunea, ca mintea se aseaza ea la locul ei. Noi o simtim uneori in cap, uneori in piept, uneori si in cap si in piept. Nu asta este important, important este sa simti prezenta lui Dumnezeu in tine, sa simti ca inviaza Dumnezeu si se risipesc vrasmasii Lui, sa simti ca a venit la tine Lumina Mantuitorului, nu in inteles de lumina fizica, ci de o luminare, de o constiinta luminata, de o limpezire sufleteasca si asta-i tot, pana la urma. Asta-i isihia, asta-i viitorul, pentru ca viitorul nu incepe peste ani si ani, viitorul incepe in fiecare clipa! Numai ca viitorul noi nu-l traim ca viitor si n-o sa-l traim niciodata ca viitor, ci totdeauna o sa-l traim ca prezent.