Pozitia Bisericii Ortodoxe fata de criza din Cipru

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului spune că actuala criză economică este o consecinţă a îndepărtării de Dumnezeu şi a ataşamentului faţă de lucrurile materiale.
Actuala criză economică este o consecinţă a îndepărtării noastre de Dumnezeu şi a ataşamentului faţă de lucrurile materiale, se arată într-o declaraţie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, reunit zilele trecute într-o şedinţă specială consacrată situaţiei dramatice din ţara insulară.

''Criza este în primul rând una de ordin moral şi spiritual. Criza economică a fost o consecinţă inevitabilă a îndepărtării noastre de Dumnezeu şi a ataşamentului faţă de lucrurile materiale. Sfântul Sinod îndeamnă la trezire spirituală, la pocăinţă şi rugăciune neîncetată, deoarece criza nu poate fi depăşită doar prin măsuri economice'', se arată în declaraţia menţionată, citată de romfea.gr.

În acelaşi timp, ierarhii ciprioţi ''condamnă cu dezgust acţiunile inadecvate ale multor conducători guvernamentali şi bancari, care acţionând în propriul lor interes, au adus economia ţării la situaţia jalnică de astăzi''.

Totodată, Sinodul Bisericii cipriote condamnă acţiunile partenerilor europeni ai Ciprului, care, după cum se subliniază în declaraţie, ''nu numai că nu au manifestat solidaritate sau cel puţin înţelegere /faţă de Cipru/, ci, dimpotrivă, au demonstrat o ostilitate neaşteptată şi fără precedent şi chiar răzbunare''.

În acelaşi text, membrii Sinodului Bisericii Ciprului consideră că ''mersul evenimentelor face tot mai simţit pericolul încercărilor întreprinse de a controla rezervele noastre energetice şi de a se obţine de la noi acordul asupra unei decizii inacceptabile pentru o problemă naţională''.

În continuare, ierarhii ciprioţi fac apel la populaţie să nu deznădăjduiască. ''Noi, grecii, am trecut de-a lungul istoriei prin situaţii şi mai dificile, dar nu am deznădăjduit şi am depăşit greutăţile. Pentru că noi ştim care sunt adevăratele valori şi am stabilit care sunt priorităţile în viaţa noastră. Şi patria este prioritatea noastră, după Dumnezeu'', subliniază ierarhii.

Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ciprului îşi exprimă recunoştinţa pentru solidaritatea remarcabilă de care a dat dovadă poporului cipriot şi îndeamnă în continuare la unitate şi statornicie în faţa provocărilor vremii, subliniind că situaţia prin care trece ţara trebuie să fie o lecţie pentru oameni privind raportarea lor la viaţă.

''Ceea ce se întâmplă în ţara noastră trebuie să fie o lecţie în ceea ce priveşte raportarea noastră la viaţă şi la înţelegerea scopului existenţei noastre pământeşti. Acest scop are la bază dorinţa omului de îndumnezeire şi nu plăcerile lumeşti şi materiale'', îşi încheie declaraţia Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului.

sursa: realitatea.net

Dumitru Staniloae - Cuvinte alese -"Omul rău îi amărăşte şi îi agită pe toţi"

Atât bunătatea, cât şi răutatea au o forţă iradiantă.

Ispitele semănate de draci îndeamnă la păcate care la început par dulci, dar pe urmă lasă o amărăciune care devine de nesuportat prin dezvoltarea lor în patimi. Omul are o dulceaţă în sine şi o răspândeşte în afară. Dimpotrivă, în omul pătimaş se aşează o drojdie de amărăciune, care, prin faţa lui întunecată, se răspândeşte şi în afară. Omul bun îi îndulceşte pe toţi pe măsura bunătăţii lui. De aceea sfinţii comunică o dulceaţă sufletească. Omul rău îi amărăşte şi îi agită pe toţi. Atât bunătatea, cât şi răutatea au o forţă iradiantă. De aici se vede că, atunci când cineva devine rău, fără să fi suferit vreo influenţă văzută pe măsura răutăţii lui, trebuie să fi primit această influenţă de la fiinţe rele nevăzute.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 402)

Cuvant despre vorba multa

Lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmăşag şi imaginaţie.

Precum uşile băilor, deschizându-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară, aşa şi sufletul când vrea să vorbească multe, chiar dacă le-ar spune toate bune, împrăştie şi slăbeşte puterea ţinerii de minte prin poarta grăitoare.

Prin aceasta mintea uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită şi împărtăşeşte de-a valma oricui se nimereşte o amestecătură de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care să-i păzească cugetarea ferită de năluciri.

Căci lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice vălmăşag şi imaginaţie. Bună este deci tăcerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea înţelepte.



(Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 capete, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947, p. 365).

ENCICLICĂ PASTORALĂ A ÎNALTPREASFINŢITULUI MITROPOLIT SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI – 2013

Spunea fericitul întru adormire si Sfântul Stareţ Paisie Aghioritul: „Diavolul a întins trei curse, ca să prindă întreaga lume: pe cei bogaţi, să-i prindă cu masoneria; pe cei săraci, cu comunismul, iar pe cei religioşi, cu ecumenismul”. Tot el, altădată, la o sinaxa a monahiilor, semnala : ”Ecumenism şi Piaţă Comună, un stat mare, o religie la măsurile lor. Acestea sunt planurile diavolului” (Starețul Paisie Aghioritul – ”Cuvinte”, volumul al II-lea – Editura Sfintei Sihăstrii ”Evanghelistul Ioan Teologul”, Suroti – Tesalonic, 1999, p.176.)

Însă ce este ecumenismul?

Sfântul Stareţ contemporan al Bisericii Sârbe şi Profesor de Dogmatică, Cuviosul Iustin Popovici, semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru minciuno-creştinismele, pentru minciuno-bisericile Europei occidentale. În interiorul lui se află inima tuturor umanismelor europene, în frunte cu papismul. Şi toate aceste minciuno-creştinisme, toate minciuno-bisericile nu sunt nimic altceva decât o erezie lângă alta erezie. Numele lor evanghelic (de obşte) este panerezie” (Arhimandrit Iustin Popovici – ”Biserica Ortodoxă și Ecumenismul”, Tesalonic, 1974, p. 234). Pe aceeaşi lungime de undă, fericitul întru adormire Stareţ, părintele Arhimandrit Haralampos Vasilopoulos →minunea-uniunii-ortodoxe-panelene/, ne oferă imaginea reală a ecumenismului: „Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului Internaţional şi are ca unic scop cucerirea politica si religioasa lumii! Ecumenismul este o înfricoşătoare vijelie, care se pregăteşte să dărâme din temelii – aşa cum îşi închipuie – Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică. Este un taifun sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentreaza mania sa destructivă îndeosebi împotriva Ortodoxiei, cu dorinţa lugubră si sumbra de a o distruge şi nimici” (Arhimandrit Haralampos Vasilopoulos – ”[DOC]Ecumenismul fără mască”, Ed. Orthodoxos Typos, Atena, 1988, pp. 23, 25). De asemenea, fericitul întru adormire Stareţ, Părintele Ahimandrit Athanasios Mitilineul, numeşte ecumenismul ultimul înainte-mergător al lui Antihrist (Arhimandrit Athanasios Mitilineul – ”Omilia a cincea la Profetul Daniel”, 15.11.1981.Vezi și ”Hristianiki Spitha” – Mai 2011, 1).

Profesorul emerit de Patrologie de la Facultateade Teologie a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, eruditul si preacucernicul părinte protopresbiter Theodoros Zisis, mare nevoitor şi luptător împotriva ecumenismului, observă in legatura cu această erezie că „acest pericol (al ecumenismului) este cel mai mare, din faptul că ameninţarea nu este doar exterioară; adică nu provine doar din partea papismului şi protestantismului, care, contracarate mai demult ca erezii, avura foarte puţine probabilitati, aproape nule, ca să exercite influenţă asupra credincioşilor ortodocşi. Acum, pericolul este mult mai mare, deoarece se acţionează din interior. Mulţi păstori, a căror misiune de temelie este să-i izgonească pe lupii ereziilor şi ai rătăcirilor, nu observa că există lupi, pentru a-i izgoni, de vreme ce consideră că papismul şi protestantismul nu sunt erezii, ci „biserici respectabile”, „biserici surori”, co-gestionare ale sfinţirii şi mântuirii credincioşilor”. În sfârşit, conform pururea pomenitului profesor de Drept Canonic, dl. Konstantinos Mouratidis, „Ecumenism-sincretismul nu este doar o erezie, ci panerezie, deoarece, în esenţă, duce la negarea creştinismului ca adevăr unic si exclusiv absolut al Revelaţiei şi la coborârea lui la nivelul uneia din multele religii sau la cea mai spirituală şi importantă, dar nu la unica. Asadar, ecumenism-sincretismul este cea mai mare ameninţare la adresa Bisericii Ortodoxe Universale, deoarece prin el nu este atinsa doar o singura dogmă sau un adevăr de bază, ci întreaga si desavarsita ordine dogmatică şi canonică a Sfintei Biserici a lui Hristos” (Orthodoxos Typos, 20.05.1970).

După cum în plan politic, globalizarea vrea să unească lumea şi să făurească un stat mondial, o guvernare electronică mondială, o monedă mondială, o economie mondiala, aşa şi ecumenismul în plan religios vrea să unească toate religiile (ecumenism inter-religios) şi toate ereziile (ecumenism inter-creştin) într-o religie mondială, sfidând şi marginalizând uriaşele, gigantele şi haoticele diferenţe dogmatice şi răsturnând din temelii dogmele şi credinţa Bisericii Ortodoxe. Ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică din toate vremurile, deoarece niveleaza toate religiile şi credinţele.

Îndeosebi trebuie să subliniem că sursa şi mama ecumenismului este Masoneria, care promovează prin el religia mondială a Luciferismului, după cum sursa şi mama Masoneriei este oribilul Sionism internaţional.

Există un plan prestabilit de unire, care conduce la intercomuniunea sacramentală (intercommunio) a tuturor ereziilor şi religiilor, adică la impunerea pan-religiei, iar acest plan este constituit din trei faze. Prima fază a planului unirii este unirea tuturor confesiunilor creştine, adică ecumenismul intercreştin. A doua fază este unirea tuturor religiilor, adică ecumenismul interreligios, iar a treia fază este unirea tuturor confesiunilor şi religiilor, adică impunerea pan-religiei, avându-l în frunte pe ereziarhul Papă dela Roma, care-i va preda stăpânirea mondiala lui Antihrist.

Rădăcinile Ecumenismului trebuie căutate în spaţiul protestant, la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci, anumite ,,confesiuni creştine”, văzându-i pe oameni că pleacă de lângă ele din cauza indiferenţei religioase crescânde şi a mişcărilor antireligioase organizate, au fost silite la o coalizare şi colaborare. Această activitate unionistă a lor a luat deja o formă organizată, ca Mişcare Ecumenică, în veacul al 20-lea, şi, mai exact, în anul 1948, prin înfiinţarea la Amsterdam (în Olanda) a aşa-numitului Consiliu Mondial al Bisericilor (C.M.B.), care-şi are sediul la Geneva (“Ecumenismul”, ed. Sfânta Mănăstire Paraklitu, Oropos – Attika, 2004, pp. 5-6).

Biserica Eladei întotdeauna se împotriveşte în mod constant, ferm şi neclintit Ecumenismului şi constituie un puternic bastion antiecumenist.

Unul din mijloacele pe care le foloseşte Ecumenismul, ca să-şi realizeze scopurile sale este sincretismul, acest duşman de moarte al credinţei creştine, pe care-l promovează aşa-numitul ,,Consiliu Mondial al Bisericilor”. ,,Sincretismul este relativizarea religiilor şi a ideilor religioase. Este o sinteză religioasă panecumenică şi o joncţiune a celor mai contrare şi nelegiuite elemente” (MIHAIL MIHAILIDIS, ,,Sincretismul”, Orthodoxos Typos, 23-7-2004, 1-2).

Ecumenismul actioneaza pe două niveluri: primul este intercreştin, iar al doilea este interreligios. Astfel, avem ecumenism intercreştinşi ecumenism interreligios, care constituie două din direcţiile de bază ale ecumenismului. Ecumenismul intercreştin promovează unirea diferitelor „confesiuni” creştine (catolici, protestanţi, anglicani, penticostali, monofiziţi) cu Biserica Ortodoxă după criteriul minimalismului dogmatic. Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic intercreştin”, diferenţele dogmatice dintre eterodocşi sunt doar tradiţii formale ale fiecărei „biserici” şi trebuie să fie ocolite pentru binele unităţii Bisericii, care poate să se exprime prin varietatea diferitelor forme şi expresii. Pe de altă parte ecumenismul interreligios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea între acestea şi îndeosebi între aşa zisele trei religii monoteiste din lume: creştinismul, islamul şi iudaismul. În câteva cuvinte promovează aşa numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului interreligios” trebuie să observam „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, aşa încât să construim unitatea religioasă a lumii.

Ecumenismul, ca sa-şi materializeze scopurile sale, se vede silit să treacă cu vederea sau chiar să revizuiască principiile de bază ale Ortodoxiei.

Promovează concepţia despre „Biserica Extinsă”, conform căreia Biserica este una şi-i cuprinde pe creştinii oricărei „confesiuni”, din momentul în care au primit botezul. Astfel, toate „confesiunile creştine” sunt între ele „Biserici Surori”. Este vorba despre teoria teologiei baptismale.

În acelaşi spirit se mişcă şi ideea despre „Biserica Universală văzută”. Biserica, care subzistă, chipurile, „în mod nevăzut” şi este constituită din toţi creştinii, se va arăta şi în dimensiunea ei văzută prin eforturile unioniste comune.

Aceste concepţii au fost influenţate şi de teoria protestantă a ramurilor, conform căreia Biserica este un „copac”, ce are ca „ramuri” toate „confesiunile creştine”, fiecare din ele deţinând doar o parte de adevăr.

Dar se adaugă şi teoria „celor doi plămâni”, ce s-a dezvoltat între ecumeniştii ortodocşi şi catolici. Conform acesteia, Ortodoxia şi papismul sunt cei doi plămâni prin care respiră biserica. Ca să înceapă – chipurile – să respire correct din nou ar trebui ca cei doi plămâni să-şi sincronizeze respiraţia lor.

O teză de bază a ecumenismului este că se îngăduie rugăciunea în comun între ortodocşi şi eretici sau cei de altă religie şi că este interzisă doar coliturghisirea între ei.

Scopul ecumenismului nu este să golească sfintele biserici de credincioşi; dimpotrivă, le vrea sufocant de pline, doar că aceşti „credincioşi” vor avea o credinţă şi o învăţătură deformată în rău şi ecumenistă.

Între metodele, pe care le foloseşte ecumenismul pentru apropierea creştinilor, se cuprinde minimalismul dogmatic şi maximalismul dogmatic. În ceea ce priveşte minimalismul dogmatic, este vorba despre o încercare de a restrânge dogmele la cele mai necesare, la un „minimum” (= cel mai puţin), pentru a fi surmontate diferenţele dogmatice dintre „confesiuni” şi să aibă loc „unirea creştinilor”. Insă urmarea este desconsiderarea dogmei, declasarea şi minimalizarea importanţei ei. În ceea ce priveşte maximalismul dogmatic, înţelegem prin el încercarea unora de a adăuga noi cuvinte şi termeni la dogmă, pentru a se interpreta credinţa – chipurile – mai bine sau pentru a se incerca o nouă interpretare mai largă (“Ecumenismul”, Editura Sfintei Mănăstiri Paraclitu, Oropos – Attika, 2004, p. 8.)

Un copil adevarat al ecumenismului este si recent aparuta erezie postpatristica, neopatristica sau contextuala.

Erezia post-patristică sau neo-patristică vorbeşte despre depăşirea, surmontarea, marginalizarea ansamblului Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi înlocuirea lor de către asa-zisii ,,noii părinţi” contemporani, ecumeniştii post-patristici. Ţinta acestei patromahii este netezirea căii către falsa unire cu ereticii şi eterodocşii, din moment ce deja se mută hotarele, ,,pe care Părinţii noştri le-au pus” între adevăr şi rătăcire, între Ortodoxie şi erezie, aşa cum cu succes s-a demonstrat la marele simpozion ştiinţific şi teologic, pe care l-a organizat anul trecut, în februarie 2012, Sfânta noastră Mitropolie cu tema: ,,Erezie post – patristică şi teologie patristică”.

Erezia contextuală se referă la misiune şi evanghelizare şi este înţeleasă ca evitarea diferitelor confesiuni creştine de a se prezenta înaintea necreştinilor ca dezbinate din cauza diferenţelor lor dogmatice. De aceea şi sunt chemate să demonstreze unitate, aşezând ca prioritate teme ca dreptatea sociala şi opresiunea claselor sociale. Lucrul acesta însă, are ca urmare întoarcerea misiunii şi a predicii spre formularea unor modalitati de restabilire a nedreptăţilor sociale şi nu la transmiterea adevărurilor Evangheliei (MITROPOLITUL PAVLOS DE GLIFADA, <<Cercetări “Contextuale”, ,,Post-patristice” şi alte cercetări teologice la un simpozion al Academiei Teologice din Volos>>, Theodromia ΙΒ4 , octombrie-decembrie 2010, 496).

Nimeni nu ignoră că Biserica Ortodoxă în esenţa ei este deschisă dialogului. Dumnezeu întotdeauna dialoghează cu omul şi Sfinţii Bisericii n-au refuzat niciodată contactul dialectal cu lumea. Sfinţii, având conştiinţa de sine a comuniunii lor cu Dumnezeu, încercau să transmită prin dialog experienţa adevărului, pe care-l trăiau. Pentru ei adevărul nu era un obiect de cercetare. Nu-l căutau, nu-l negociau, ci doar îl ofereau. Dacă dialogul nu-i conducea pe eterodocşi la respingerea rătăcirii lor şi la primirea credinţei ortodoxe, nu-l continuau.

Dialogurile ecumeniste contemporane, care au loc între Biserica Ortodoxă, papism, protestantism, monofizism, islamism şi iudaism, diferă radical de dialogurile Sfinţilor, deoarece se desfăşoară având ca bază principiile Bisericii extinse/lărgite şi minimalismului dogmatic. De aceea sunt sterile/fără roade. O dovadă este că în aproape o sută de ani de desfăşurare a lor n-au oferit nimic remarcabil unitatii lumii creştine. Ba din contră, au reuşit să-i dezbine pe Ortodocşi! ,,Nu există un succes mai mare al vicleanului balaur, al abjectului duşman al adevărului şi al mântuirii, al vechiului demon, ce ne loveşte acolo unde suntem vulnerabili, ca tragicele manifestări de mai sus ale ecumenismului sincretist, care, sub pretextul aşa-numitei păci, subminează şi anulează cu totul adevărul Revelaţiei în Hristos a Unicului şi Adevăratului Mântuitor al lumii. Cu măreţie, dumnezeiescul Pavel „prooroceşte” şi stigmatizează ruşinea şi crima canonică a ecumenismului sincretist, care constituie ultima rătăcire şi abjectul înaintemergător al lui Antihrist. Prin urmare, au perfectă dreptate cei care protestează, stau împotrivă şi au semnat şi semnează Mărturisirea împotriva ecumenismului izgonitor de Dumnezeu [antiteist], hidos şi criminal, această pan-erezie demonică” (MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU, Comunicat referitor la dialogurile intercreştine de la Munchen, 28-9-2011, http://www.impantokratoros.gr/peiraios-seraphim-oikoumenismos-monacho.el.aspx ).

Principalele puncte ale patologiei actualelor dialoguri sunt urmãtoarele:

A. Lipsa mãrturisirii ortodoxe.

B. Lipsa sinceritãţii eterodocşilor.

C. Supra-accentuarea iubirii şi sub-acentuarea adevãrului.

D. Practica de a nu discuta cele care despart, ci cele care unesc.

E. Tocirea criteriilor ortodoxe.

F. Recunoaşterea reciprocã a eclesialitãţii.

G. Dialogul în clauze egale.

H. Semnarea de texte comune anti-ortodoxe.

I. Rugãciunile în comun.

Ecumeniştii ortodocşi, prin tocirea criteriilor lor teologice, e foarte firesc sã participe fãrã ezitãri la manifestãri cultice şi la rugãciuni comune împreunã cu eterodocşii, care au loc adeseori în cadrul întâlnirilor inter-creştine. Cunosc cã prin aceasta co-spiritualitate ecumenistã se creazã climatul psihologic potrivit care este necesar pentru promovarea efortului unionist. Insã Sfintele Canoane ale Bisericii noastre interzic aspru rugãciunile în comun cu eterodocşii; pentru cã eterodocşii nu au aceeaşi credinţã cu noi. Cred într-un Hristos diferit, denaturat. Amintim cã al 45-lea Canon al Sfinţilor Apostoli hotãrãşte: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul care doar se adunã cu ereticii sã se afuriseascã, iar de le-ar permite acestora sã sãvârşeascã ceva ca şi clerici, sã se cateriseascã”. Ce ne spune acest canon? „Ca orice episcop sau preot sau diacon care doar s-ar ruga impreuna cu ereticii, fara insa a coliturghisi, sa se afuriseasca. Dacã însã le va îngãdui sã sãvârşeascã ceva ca si clerici sã se cateriseascã”. Aşadar, rugãciunea în comun este interzisã, deoarece dovedeste partasie la credinţa celui cu care se face rugãciunea în comun şi-i dau impresia acestuia cã nu se aflã în rãtãcire, drept pentru care nu e nevoie sã se întoarcã la adevãr. <<Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul Întemeietorului şi Mântuitorului lumii: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 23)>>. (MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU, Comunicat referitor la dialogurile intercreştine de la Munchen, 28-9-2011, http://www.impantokratoros.gr/peiraios-seraphim-oikoumenismos-monacho.el.aspx )

J. Intercomuniunea sacramentalã. Dacã Sfintele Canoane interzic rugãciunile în comun cu ereticii, cu atat mai mult exclud participarea noastrã la aşa numitele lor „Taine” inexistente sau fără temei. Concepţia despre inter-comuniunea sacramentala, pentru noi ortodocşii, este absurda şi inacceptabilã. Biserica noastrã n-a considerat niciodatã Dumnezeiasca Euharistie ca pe un mijloc pentru atingerea unitãţii, ci întotdeauna ca pe o pecete şi încununare a ei. De altfel, Potirul comun/de obşte presupune credinţa comunã/de obşte.

Un alt mijloc pentru atingerea scopurilor ecumenismului îl constituie colaborarea inter-creştinã în domenii practice sau, altfel spus, ecumenismul laic. Ecumeniştii sustin cã diversele probleme contemporane (sociale, morale, de mediu, bioetice ş.a.) ar trebui sã ne uneascã.

Cu siguranţã, Biserica a arãtat şi aratã întotdeauna o mare sensibilitate faţã de toate aceste probleme umane, însã abordarea lor în comun cu ereticii prezintã multe neajunsuri.

În ultimii ani, politica ecumenistã practica şi schimburile de vizite oficiale între confesiuni, care se fac îndeosebi de clerici de rang înalt («Ecumenismul», Editura Sfintei Mãnãstiri Paraclitu, Oropos – Attiki, 2004, pp. 11-18)

Din nefericire, astãzi, Sfintele Canoane nu sunt aplicate. Poziţia aceasta nu este proprie Bisericii, care este un aşezãmânt întemeiat de Dumnezeu şi democratic. Poziţia aceasta demonstreazã cã nu respectãm Sfintele Canoane şi moştenirile preţioase ale Sfinţilor şi de Dumnezeu purtãtorilor Pãrinţi, care au dus lupta împotriva ereziilor, iar un exemplu foarte tragic pentru evitarea respingerii Sfintelor Canoane ale Sfintelor 7 Sinoade Ecumenice este romano-catolicismul, care a ajuns un oribil cadavru mondial prin comportamentele criminale ale „slujitorilor” lui.

Poziţia de mai sus a ecumeniştilor şi deschiderile lor faţã de activitãţile ecumeniste sunt condamnabile din toate punctele de vedere, deoarece a) contestã faptic tradiţia şi credinţa noastrã ortodoxã şi patristicã, b) seamãnã îndoiala în inimile turmei şi îi clatinã pe mulţi, conducându-i la dezbinare şi schismã şi c) târãsc o parte a turmei în rãtãcire şi prin aceasta duc la ruinarea duhovniceascã. Cei ce se mişcã în aceastã iresponsabilitate ecumenistã, orice poziţie ar deţine în organismul ecleziastic, se opun tradiţiei Sfinţilor noştri şi, prin urmare, se aflã în contradicţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie sã fie condamnatã şi respinsã de totalitatea ierarhilor şi de evlaviosul popor (Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mãrturisirea de credinţã împotriva ecumenismului, iulie 2009 pp. 25-26), care este cel care pãstreazã si salveazã credinţa, conform Proclamaţiei celor patru Patriarhi, din anul 1848: „La noi, nici Patriarhi, nici Sinoade n-au putut vreodatã sã introducã inovaţii, deoarece apãrãtorul credinţei este însuşi corpul Bisericii, adicã însuşi poporul, care-şi vrea credinta sa veşnic neschimbatã şi cu acelaşi chip cu cea a Pãrinţilor lui” (Ioannis Karmiris, Monumentele Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale, v. II, Graz-Austria 1968, p. 920 [1000].)

Cu fierbinti rugãciuni pãrinteşti,

MITROPOLITUL VOSTRU

† Serafim de Pireu

sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/

A fost creat NANOBOTUL ANTI-INFARCT? Sau o metoda mai usoara de a implanta CIP- uri populatiei credule

Oamenii de ştiinţă din Elveţia au conceput cel mai mic implant medical cu senzori multipli din istorie. Cipul ce măsoară 14 milimetri în lungime poate măsura moleculele de sângele unui organism viu, transmiţând rezultatele obţinute către o aplicaţie de telefon sau de tabletă. Specialiştii anunţă că dispozitivul intitulat „IronIC system” poate detecta atacurile de cord cu câteva ore înainte ca acestea să aibă loc.


„Minilaboratorul personal” poate analiza concentraţia mai multor substanţe din sânge ce indică starea de sănătate a pacientului. Odată implantat sub piele, dispozitivul inventat de cercetătorii elveţieni poate detecta până la cinci proteine şi aminoacizi simultan, transmiţând rezultatele direct către computerul doctorului. Această metodă va permite oamenilor să obţină o îngrijire mult mai personalizată decât permit astăzi testele de sânge tradiţionale. De asemenea, doctorii vor putea monitoriza pacienţii mult mai bine decât o pot face astăzi, acest lucru fiind valoros mai 
ales în cazul persoanelor ce suferă de afecţiuni cronice sau care sunt supuşi unei cure de chimioterapie, scrie descopera.ro. 

Implantul cuprinde cinci senzori, un radiotransmiţător şi o sistem de alimentare. În afara corpului se găseşte un plasture care conţine o baterie ce oferă sistemului 1/10 dintr-un watt prin pielea pacientului, eliminând astfel nevoia de a opera atunci când dispozitivul necesită să fie încărcat.

Sandro Carrara, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest proiect, afirmă că „o moleculă cunoscută sub numele de troponină ce este eliberată de muşchiul cardiac cu 3-4 ore înainte de un atac de cord, atunci când muşchiul începe să aibă probleme de funţionare."

Am publicat aceasta stire ca cei ce vad sa inteleaga, restul ramane la aprecierea dvs.

Sf. Serafim de Virita

Despre rugaciune

Credinta adanca a fiilor credinciosi ai Bisericii este ca rugaciunile sfintilor ocrotesc lumea intreaga. Suferintele lumii ar fi nebanuit mai mari daca ar lipsi aceste rugaciuni ale sfintilor. Si foare mare este mangaierea credinciosilor cand stiu ca in fiecare epoca exista unii sfinti, poate chiar nevazuti si necunoscuti, care insa se roaga pentru mantuirea lumii, repetand cuvintele Apostolului Pavel: Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica (Coloseni 1, 24).

Sfantul Siluan Atonitul scrie: “Lumea rezista inca prin rugaciune si, atunci cand rugaciunea va slabi, lumea va pieri“. Din fericire pentru lume, exista inca cativa sfinti care se roaga. “Chiar daca suntem noi pacatosi, chiar daca inotam in minciuna si ne inconjoara ispitele, undeva in aceasta lume, intr-un oarecare tinut exista un sfant” (F. Dostoievski, Fratii Karamazov).

Cum se spunea pe atunci, era mai probabil sa te afli in inchisoare decat acasa. Teroarea luase dimensiuni nebanuite. Temnitele si lagarele erau supraaglomerate. De la aceste prigoane infricosatoare nu puteau, desigur, sa fie exceptati clericii si monahii. Foarte putini au mai ramas in orase si sate. Impreuna cu ei erau condamnati si credinciosii si erau condusi la mucenicie.

Contributia staretului in Biserica era nepretuita. In vremurile acelea infricosatoare de apostazie si prigoane, ajutase neinchipuit de mult poporul la pastrarea credintei vii. In furtunile cumplite ale prigoanelor, rugaciunile lui fierbinti au devenit adaposturi puternice. Prin rugaciunile lui, corespondenta, ajutor material, ii sprijinea pe cei intemnitati si exilati, desi in felul acesta se afla si el in primejdie.

Galina Smirnova povesteste:

“Tatal meu fusese arestat si condamnat la zece ani de lagar. Mama il vizita pe staret si acela o mangaia. In perioada aceea, cei mai multi credeau ca partidul nu poate gresi, ca toate acelea erau drepte si ca asa trebuiau sa se petreaca lucrurile. Multi intorceau spatele semenilor lor, in vreme ce rudele acestora se aflau in lagare. Parintele Serafim i-a spus mamei mele: Acum toti oamenii buni sunt in inchisori.“

Putini erau oamenii care ar fi indraznit sa rosteasca acele cuvinte atunci.

Dupa cum am notat, pe parinte il vizitau multi arhierei, preoti si monahi. Insa cand masina infioratoare a prigoanelor a inceput sa-i inghita pe toti, clericii si prietenii parintelui Serafim se imputinau an de an. Dar el n-a ramas nepasator la tragedia lor. Aplica cuvantul apostolic: aduceti-va aminte de cei inchisi, ca si cum ati fi legati impreuna cu ei (Evrei 13, 3), ingrijindu-se cu orice prilej sa corespondeze cu ei si le trimitea bani si pachete. Iar noaptea se ruga cu lacrimi pentru cei ce se aflau in inchisori sau fusesera executati.

Marele ascet cunostea “cu duhul” toate cele cate se intamplau atunci in Rusia. O vedea foarte indurerata, palida, sadita cu crucile si mormintele cunoscutilor si necunoscutilor, auzea gemetele si plansetele poporului in fiecare colt al ei. Stirile tragice care veneau una dupa alta, le primea smerit, cu cuvintele:

- Faca-se voia Domnului.

O atitudine asemanatoare a avut si atunci cand a aflat de executia fiului sau, Nicolae. Nicolae terminase Scoala de Aviatie si slujise in Primul Razboi Mondial, ca pilot in armata rusa. Dupa revolutie a fost arestat de patru ori, dus prin inchisori si locuri de exil. In luna ianuarie 1941 a fost din nou arestat si de data aceasta, executat. Parintele, auzind trista veste, a rostit cuvintele rugaciunii imparatesti:

- Faca-se voia Ta.

Cunostea foarte bine ca numarul mucenicilor va creste in urmatorii ani. Ii pregatea in taina pentru asta, pe fiii sai duhovnicesti. Tobele razboiului rasunau atunci in Europa. Hitler si Stalin au semnat in 1939 cunoscutul Tratat si cei mai multi s-au linistit. Nu insa si parintele Serafim. El nu se linistea. Ii instiinta pe fiii duhovnicesti de izbucnirea si chinurile marelui razboi si-i chema la rugaciune si pocainta.

*

Maria Constantinov Titova, fiia protoiereului Constantin Titov, povesteste:

“Tatal meu a fost arestat de mai multe ori, a fost deportat, intemnitat. In 1932 a fost exilat in Orientul indepartat si a suferit mult. In aceeasi perioada au arestat-o si exilat-o si pe mama. Astfel, la cei cincisprezece ani ai mei, am ramas singura si am fost nevoita sa ma mut la Petersburg si sa locuiesc la un unchi de-al meu. Mergeam la Biserica Sfantul Nicolae si acolo l-am cunoscut pe Piotr Vasilievici care era fiu duhovnicesc al printelui Serafim. Piotr imi vorbea deseori despre staret si odata mi-a propus sa merg cu el la Virita. Era in anul 1939.

Staretul ne-a primi foarte cald si ne-a binecuvantat. O lumina negraita si o iubire dumnezeiasca se revarsau de pe chipul sau. O privire de-a lui era suficienta pentru a linisti sufletul si a-l umple de bucurie nemarginita. M-a intrebat indeamanunt despre tatal meu si mi-a spus:

- Ma voi ruga neaparat pentru parintele Constantin.

Deodata, Piotr Vasilievici a ingenuncheat in fata staretului si a spus:

- Parinte, am venit sa va cer binecuvantarea. Vreau sa-i propun Mariei sa se marite cu mine.

Eu am fost surprinsa. Dupa un scurt moment de tacere, parintele a spus intr-un modabsolut si categoric:

- Nici vorba de nunta. Peste putina vreme va fi razboi mare!

Peste putin razboiul a inceput si Piotr a fost omorat pe front”.

*

Evghenia Ivanovna Koftun, care il cunostea foarte bine pe parinte inca de mica, povesteste:

“In 1941 terminasem scoala si l-am vizitat pe parinte pentru a lua binecuvantare de la el ca sa dau examene la facultate. Era atunci sfarsit de mai. Deodata parintele mi-a spus:

- Cand vei lua diploma, sa nu pleci si sa te straduiesti sa iesi cat mai putin din casa.

In mai putin de o luna a inceput razboiul. Cu putin inainte de inceperea razboiului, i-a zis une fiice duhovnicesti de-a lui:

- Zoia, vineri sa vii neaparat. Duminica va incepe razboiul si multa vreme nu ne vom mai vedea.

Zoia nu s-a dus la data stabilita. Si dupa doua zile a sosit ziua aceea tragica de 21 iunie 1941″.

Despre vremurile din urma

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.

Sfantul Serafim de Viriţa:„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.Sf. Lavrentie de Cernigov:“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele: Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (relaţiile dintre soţi pe perioada postului)

Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere. Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia despre deznădejde. 6 în P.G. 51,369).

- „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)

-   In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.

-  „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.)

- Postul inseamna abtinere; abtinere de la placerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv sa privim postul ca pe un regim alimentar si, in rest, sa ne permitem orice altceva. Postul es­te abtinerea de la distractii, posibilitatea unei concentrari aparte, stare de rugaciune deosebita. Postul este si refuzul unor activitati distractive.

Presupun ca astfel poate fi privita si abstinenta de la relatiile conjugale. Este important sa tinem minte ca exista o masura a postului, si aceasta masura este definita de fiecare om in parte. De exemplu, omul poate hotari sa nu bea si sa nu fumeze de dragul lui Hristos si, in acelasi timp, sa nu promita ca va renunta la crenvursti cu omleta. Sigur ca Domnul va primi si un astfel de post. In cadrul postului exista si inlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Daca omul nu poate rezista fara lactate, atunci macar sa nu manance carne. Sau miercurea si vinerea, in timpul postului, sa nu manance nici chiar lactate.
-  „Cum se poate abtine de la relatiile intime o femeie al carei sot este necredincios?” (Aliona C.)

- Aceasta situatie este, din pacate, des intalnita. In acest caz este nevoie de un compromis sanatos, dar acesta sa nu fie un compromis cu constiinta. Cel mai important, intr-o familie, este sa existe pace si intelegere. A initia relatii incordate datorita temei postului nu este spre binele nimanui. Exista posibilitatea ajungerii la o intelegere cu sotul privind abtinerea de la relatiile intime, macar in timpul pregatirii pentru Sfanta Euharistie. Daca omul iubeste, fie el si neobisnuit cu Biserica, poate face sacrificii, in acest sens, pentru sotia sa. Daca nu exista posi­bilitatea bunei intelegeri, atunci so­tia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata.

(din:  “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)
 „Iar Adam a cunoscut pe Eva, femeia lui.
Uită-te când s-a întâmplat asta! După călcarea poruncii, după scoaterea din rai! Atunci a luat început unirea trupească dintre Adam şi Eva. Înainte de călcarea poruncii duceau viaţă îngerească şi n-a fost vorba deloc de unire trupească. Cum putea să fie vorba de aşa ceva, când nu erau supuşi nici nevoilor trupeşti?” 

,,Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (1 Cor. 7, 5). Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia. Şi pentru ce? Fiindcă din astfel de înfrânare se nasc mari rele, căci şi preacurviile, şi curviile, şi chiar stricarea caselor de aici se trag de multe ori. Dacă având pe femeile lor şi încă curvesc, apoi cu atât mai mult vor face aşa dacă sunt lipsiţi de această mângâiere. Şi bine a zis: Să nu opriţi datoria, adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală.

Cu alte cuvinte, el numeşte lipsă acum ceea ce mai sus a numit-o datornica dragoste, ca astfel să arate însemnătatea stăpânirii. A se înfrâna unul din doi fără voia celuilalt, aceasta este lipsă, aceasta înseamnă a opri datoria, pe când dacă este cu voia lui, nu se poate numi lipsă sau oprire de datorie. Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. Şi de voieşti, să cercetăm acest fapt mai de aproape. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat, şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din această pricină curveşte, sau dacă nu curveşte, apoi este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă şi pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care este folosul postului şi al înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocuri nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se desfăşoară în asemenea împrejurări! Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, apoi acea casă nu se găseşte mai bine decât corabia cea purtată de valurile mării, fiindcă şi aici căpitanul vasului se află în neînţelegere cu cârmaciul.

Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Că dacă împiedică pe cei uniţi de a se ruga împreună pentru un timp, apoi a se ruga necontenit cum s-ar putea? Deci se poate ca cineva să fie şi însurat cu femeie, şi în acelaşi timp să fie cu băgare de samă şi la rugăciune; însă asemenea rugăciune se face mai cu amănunţime prin înfrânare. Căci nu a zis simplu ca să vă rugaţi, ci să vă îndeletniciţi cu rugăciunea, punând aceasta ca o ocupaţie, iar nu ca fiind vreo necurăţenie. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana. Ca să nu creadă că aceasta este o legiuire din parte-i, apoi adaogă şi pricina. Şi care este acea pricină?

Ca să nu ispitească pre voi Satana, zice. Şi ca să afli că cele ale curviei nu le mrejeşte diavolul singur, a adăogat: pentru neînfrânarea voastră.”

„- Ce să fac, mă poate întreba cineva, dacă bărbatul meu nu-şi poate stăpâni poftele, iar eu vreau să mă înfrânez?
- Trebuie să te pleci neapărat poftelor lui. Chiar dacă n-ai vrea să faci aceasta, dulcele lanţ al căsătoriei, ce te încătuşează, te târăşte după poftele soţului şi te trage către cel cu care dintru început te-ai legat. Dacă te împotriveşti şi rupi lanţul, nu numai că nu scapi de lanţuri, dar mai eşti şi deplin pedepsită.
Femeia care vrea să se înfrâneze fără voia bărbatului ei, nu numai că pierde răsplata înfrânării, dar va da socoteală înainte lui Dumnezeu şi de căderea lui în adulter şi va fi mai vinovată decât bărbatul ei.
- Pentru ce?
- Pentru ce? Pentru că, lipsindu-l de legăturile trupeşti la care-i dă dreptul legea căsătoriei, 1-a împins spre prăpastia desfrânării. Dacă unei soţii nu-i este îngăduit să trăiască în înfrânare nici măcar scurtă vreme, fără voia bărbatului ei, poate fi, oare, iertată soţia care lipseşte necontenit pe soţul ei de uşurarea ce i-o dă căsătoria?

- Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu poate fi o situaţie mai silnică şi mai împovorătoare decât aceasta!


Da! Asta o spun şi eu. Pentru ce, deci, te supui unei silnicii? Ar trebui să judeci aşa înaite de a te căsători, nu după ce te-ai căsătorit. Din pricina aceasta şi Pavel, după ce a spus că lanţul căsătoriei nu se poate rupe, vorbeşte şi despre cazul în care acest lanţ s-a rupt. După ce a spus: Eşti legat cu femeie? Nu căuta dezlegare!, a adăugat: Eşti dezlegat de femeie? Nu căuta femeie! (I Cor., 7, 27). Pavel proceda aşa, ca să îmbrăţişeze cu mai multă uşurinţă învăţătura despre traiul în feciorie, după ce mai întâi ai meditat îndeajuns asupra greutăţilor căsătoriei şi ai aflat câtă sălnicie duce cu ea." (Despre Feciorie, 47-48, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor..., pp. 86-87)

Sfântul Ioan Gură de Aur

Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte

Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu.


Muntele Athos... un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.



Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”

Părinte, este postul un scop în sine?

„Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”

Când a apărut postul?

„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”

Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?

„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”

Părinte, este postul o necesitate?

„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”

Ce?

„Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”

Atunci care este scopul postului?

„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”

Cum ar trebui să postim?

„Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”

Cum ne mușcăm și devorăm frații?

„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”

Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.

„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

Miting anticip 14-03-2013

Tot ce trebuie sa stii despre marea inselare a buletinelor cu cip

De la 1 iulie 2013 ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului.
Specialiştii din cadrul Ministerului de Interne asigură că buletinul electronic nu va fi impus. „Cine nu doreşte carte de identitate electronică poate opta pentru una normală, care va fi asemănătoare cu cea electronică, dar nu va conţine cipul şi amprentele deţinătorului“, a explicat Laura Cusa, şeful serviciului juridic din Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor.
Potrivit acesteia, implementarea noilor buletine se va face în mod treptat, în termen de maximum 6 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate.
Carte de identitate tip smart card
Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6x54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm.) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului. „Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu“, au explicat specialiştii de la Interne.
În schimb, cartea electronică de identitate va fi de tip smart card. „Diferenţa între cele două tipuri de acte de identitate constă în aceea că, în cartea electronică de identitate se înscriu, în plus, date în format electronic, şi va avea şi un cip cu certificate digitale şi date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială, dar şi imaginile impresiunilor papilare a două degete“, au precizat specialişti de la Biroul de Evidenţă al MAI.
Amprentele se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărţii electronice de identitate sau, în cazul minorilor, numai cu acordul expres al părinţilor, precizează sursele citate.
Forma şi conţinutul de date al documentelor de identitate ce urmează a fi puse în circulaţie începând cu data de 01.07.2013, respectiv:

a) pentru cetăţenii români - cartea de identitate, cartea electronică de identitate (C.E.I) şi dovada de reşedinţă;
b) pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene şi membrilor lor de familie, care au reşedinţa pe teritoriul României - cartea de rezidenţă şi cartea electronică de rezidenţă (CER), precum şi carte de rezidenţă permanentă şi carte de rezidenţă electronică permanentă;
2^1) în ceea ce priveşte forma acestor documente, sunt implementate standardele ICAO în materia actelor de identitate, respectiv ID-1;
2^2) referitor la conţinutul de date al actelor de identitate:

a) cartea de identitate conţine date în format tipărit, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă, suplimentare faţă de cele aflate în circulaţie în prezent;
datele cu caracter personal vizibile sunt:

- numele şi prenumele titularului;
- sexul;
- cetăţenia titularului;
- data şi locul naşterii titularului;
- semnătura olografă a titularului;
- imaginea facială a titularului;
- C.N.P.;
- adresa de domiciliu a titularului.

b) în cazul cărţii electronice de identitate/rezidenţă, de tip smart card, aceasta conţine, suplimentar, date în format electronic, astfel:
- datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; - prenumele părinţilor titularului;
- certificate digitale;
- date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete;
3. condiţiile tehnice, precum şi aspectele procedurale privind accesul operatorilor de date cu caracter personal la conţinutul microprocesorului cărţii electronice de identitate, respectiv al cărţii electronice de rezidenţă;
4. ansamblul procedural realizat de personalul cu atribuţii în materia soluţionării cererilor pentru eliberarea actelor de identitate, respectiv de actualizare a R.N.E.P.


Proiectul nu aduce atingere dreptului persoanei la viaţă privată. Documentele electronice – CEI şi CER – reprezintă doar o opţiune pe care solicitanţii o au la dispoziţie, în raport cu actele de identitate/ rezidenţă clasice.
Cartea Electronică de Identitate şi Cartea Electronică de Rezidență se eliberează numai la solicitarea persoanei interesate, în varianta în care aceasta consideră că răspunde intereselor sale: cu sau fără amprente digitale.
Datele biometrice se colectează exclusiv pentru a fi introduse în CEI/CER şi nu se stochează în baze de date, pentru interogări ulterioare.

Contestatarii
Un grup de 46 de Organizații non-guvernamentale au semnat o petiție prin care contestă introducerea buletinului electronic. Reprezentanții acestora spun că există mai multe îngrijorări  în ceea ce privește noul act de identitate biometric.
„Una este de ordin tehnic. Respectivul act biometric are în el un cip care conține niște date foarte personale. Acele date fiind pe o cartelă, care este plimbată oriunde merge posesorul, se pot pierde și dacă ajung pe mâna cuiva rău intenționat, dacă dorește să-i preia identitatea, o poate face.
Degeaba spun autoritățile că sunt super sigure. Hai să fim serioși, așa au spus și când au montat ATM-uri și întotdeauna hoții și răufăcătorii reușesc să spargă și cele mai sofisticate softuri”, a declarat, pentru Yahoo! News, directorul executiv al Alianței Familiilor din România, Bogdan Mateciuc.

„Încalcă articolele Constituției”
Alți reprezentanți ai ONG-urilor adaugă că acest buletin electronic ar încălca legile fundamentale ale statului și ale Uniunii Europene. „Considerăm că noua carte electronică de identitate încalcă niște drepturi fundamentale ale cetățeanului, așa cum sunt ele prevăzute în primul rând în Constituția României.
Este vorba despre libertatea individuală, despre viața intimă și familială și implicit sunt atinse și alte puncte, libertatea conștiinței sau libertatea convingerilor religioase. În al doilea rând, încalcă și Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care vorbește la capitolul I despre demnitatea umană și la capitolul 2 despre libertăți.
Mai exact, prevede faptul că demnitatea umană este inviolabilă, că orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, iar datele cu caracter personal trebuie să se fie sub protecție”, a declarat reprezentantul Asociației pentru Libertatea Românilor,  ing. Constantin Lupei.

MAI: „Sunt foarte bine securizate”
De cealaltă parte, specialiști din MAI au declarat pentru Yahoo! News că respectivele cărți electronice au mai multe elemente de securizare și sunt foarte greu de copiat. De asemenea, țin să să precizeze foarte clar „că datele biometrice sunt colectate numai cu acordul persoanei respective”.
Specialiștii MAI mai adaugă că după personalizarea cărții electronice de identitate și trimiterea către autoritatea care trebuie să o elibereze, „toate datele stocate în bazele de date de producție vor fi șterse prin procedură automată”. Până acum, acest sistem a fost adoptat în 12 state ale Uniunii Europene.

Parintele PAISIE AGHIORATUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice « Saccsiv's Weblog

Citez din articolul Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor, 666 de Cuv. Paisie Aghioratul:
“DUPA FURTUNA DIAVOLEASCA, VA VENI INSORIREA DUMNEZEIASCA”
In spatele duhului lumesc al “libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.
Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin “cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. “…ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16-18).
Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:
“Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla…”. (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)
Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de “punerea la dosar”, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.
Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: “…ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22).
Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. “Fiara” de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, “inainte mergatoare ale pecetluirii”, ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.
Ce ne va spune Hristos? “Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti”(Mt. 16, 3).
Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica “indosarierea” persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama “sistemului perfect”, adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.
Din pacate, iarasi “anumiti cunoscatori” ii vor “infasa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. “Aceasta nu are importanta”. “Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric”. Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este “Pecetea darului Sfantului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.
Din pacate, o astfel de logica aveau si unii “gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in “Cuvantul” sau la mucenicul Gordie:
“…multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: “Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului… Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi”.
De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii “libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.
Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: “Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva… In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat…”.
Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: “Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor “gnostici” de astazi. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi”. Altul spune: “Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inșelări.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma,Iînsă urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfant”.
Hristos sa ne lumineze pe toti. Amin.
Sfantul Munte Athos
Chilia Tanaguda – Manastirea Cutlumus
Sambata din prima saptamana a Postului Mare 1987
Cu multa durere si dragoste in Hristos
Monahul Paisie

preluare text de pe blogul -  http://ide4ortodox.blogspot.ro

MANDRIE, HABOTNICIE, ATITUDINI

Psihologia și psihiatria dacă nu se întâlnesc cu creștinismul autentic au mari șanse să dea greș. În contextul lumii de astăzi oamenii apelează la fel de fel de mijloace de vindecare psihică neglijând cu desăvârșire pe Dumnezeu și cunoașterea de sine.
Asprimea sufletească a celor care par virtuoși sau a celor care habotnicesc pe tărâmul creștinismului sunt aceia care n-au înțeles ce vrea Hristos de la ei. Adevăratul creștinism se recunoaște cu ușurință în sufletul aceluia care iubește pe semeni și reușește să facă față vrăjmașilor lui compătimindu-i și iubindu-i. Părintele Porfirie Bairaktaris cu ușurință radiografiază realitatea care ne înconjoară și ne oferă câteva repere spre a ne suscita interesul:
Mi-a zis Bătrânul într-o zi:
-Creștinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorității pentru virtuțile  sale, cât și de cel al inferiorității pentru păcătoșenia Lui. Una este complexul de inferioritate și cu totul altceva, melancolia. 
A venit odată la mine un medic psihiatru și a început să condamne creștinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovăție și melancolie. I-am răspuns: 
,,Sunt de acord că unii creștini, din pricina greșelilor proprii sau ale altora, sunt prinși în capcana complexului de vinovăție, dar și tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală și mai gravă – mândria. Conștiința religiasă a vinovăției, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăință și spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.

PATIMILE NOASTRE - SUFLETESTI SI TRUPESTI

Omul având o structură dihotomică - trup și suflet - cu singuranță este luptat de vrajmașul diavol pe ambele părți astfel încât să se întregească una pe alta și omul să nu se mai poată ridica. Când cele două structuri ale omului sunt biruite de patimi, omului i se întărește starea de mânie, starea de repulsie și dispreț față de semeni astfel încât să nu-și mai găsească ieșirea. Părintele Vasilios Bacoianis ne vorbește despre:
Patimile noastre.
„Dacă nu ne biruim patimile, zadarnic am venit pe lume, mai mult pentru a face răul” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Există două feluri de patimi: patimile trupului, numite patimi trupești, și patimile sufletului, cunoscute sub numele de patimi sufletești. 
Patimile trupului sunt în principal: îmbuibarea pântecelui și curvia, în timp ce patimile sufletului sunt mândria, invidia, răutatea, ura și celelalte asemenea.
Patimile trupești au drept „aliat” plăcerile trupului, care, ca un rău năvalnic, îl trag cu ele pe omul neputincios, în timp ce patimile sufletești nu au legătură cu plăcerile trupului. 
Aceasta înseamnă că oamenii sunt robiți mai lesne de patimile trupești decât de cele sufletești. De aceea și atotvicleanul diavol ne războiește mai întâi prin patimile trupești (pornind de la pântece) și după aceea prin patimile sufletești. Am văzut acest lucru și la Hristos. Diavolul L-a ispitit mai întâi prin patimile trupești (prin foame) (v. Matei 4, 3), și după aceea prin slava deșartă (v. Matei 4, 6).
Și patimile trupești, și cele sufletști întinează sufletul, însă de cele mai multe ori cele sufletești. 
De exemplu, Sfântul Ioan Gură de aur vorbește despre ținerea minte a răului: „Nimic altceva nu umple atât de mult sufletul de necurăție cât mânia care rămâne continuu înlăuntrul nostru”. 
Într-adevăr, sufletul se pervertește mai mult din căderile în patimile sufletești decât în cele trupești. 
În ceea ce privește căderea trupească lucrurile stau diferit, deoarece căderile în păcat sunt vădite, aduc mustrarări de conștiință, de vinovăție.

Pr. Arsenie Boca- Viitorul Romaniei