Pilda Fiului Risipitor ne marturiseste ca s-a facut foamete mare in acea tara. Dumnezeu, in purtarea Sa de grija fata de aceasta lume, ingaduie sa se abata foametea, ca prin ea omul sa se trezeasca din pacat. Este trist, insa adevarat, ca adesea omul se roaga pentru sanatate, doar atunci cand nu o mai are.
Momentul schimbarii este hotararea sa de a se intoarce acasa. Calea intoarsa catre tatal a fost posibila pentru ca si-a venit in sine. Acesta este punctul de plecare de la pacat spre Dumnezeu. Pacatul cufunda sufletul in somnul uitarii de sine, al nesimtirii si al nepasarii. Pacatosul doarme adanc. A-ti veni in sine inseamna a te destepta din somnul pacatului. Simtind primejdia ramanerii in pacat, Fiul Risipitor spune: "Sculandu-ma voi merge”. Deci, nu este de ajuns sa te trezesti, trebuie sa lasi in urma pacatul. Sa nu uitam ca cel ce a fost trezit poate sa adoarma la loc. Insa, cel care s-a hotarat sa paraseasca pacatul, daca nu primeste Spovedania si Sfanta Impartasanie, nu are putere sa faca un lucru bun.
Inainte ca el sa ajunga acasa din tara indepartata unde si-a cheltuit averea si a fost cuprins de foamete, tatal il vede si alearga, fara sa spuna ceva, cade cu totul pe grumazul sau, il imbratiseaza si il saruta. Asa se intampla si in Taina Spovedaniei. Cand omul si-a marturisit pacatul, Dumnezeu trece de la starea de Judecator, la cea de Parinte milostiv. O data ce omul a hotarat sa se schimbe si Dumnezeu ii da alta infatisare: ii daruieste inel, haina, incaltaminte si junghie vitelul cel gras. (Inelul semnifica impacarea, incaltamintea - harul de a calca peste patimi si a merge pe caile Domnului, iar vietulul cel gras - Euharistia)
Potrivit exegezei traditionale, parabola fiului risipitor e o concentrare a iconomiei mantuirii. Graba tatalui care vine in intampinarea fiului sau pocait intinzandu-i bratele, simbolizeaza plecaciunea Cuvantului Care "vine in intampinarea" omului cazut prin intrupare. Hristos isi intinde bratele Sale pe Cruce pentru a strange intreaga umanitate si a o aduce la sanul Tatalui indumnezeind-o, asa cum tatal parabolei isi intinde bratele ca sa primeasca cu drag pe fiul sau. Hristos este de asemenea reprezentat si de vitelul cel gras junghiat, obiect al bucuriei vesnice a invitatilor la banchetul eshatologic.
Doi fii risipitori
Fiul cel tanar pacatuieste pentru ca se indeparteaza de tata si pierde darurile primite (averea). Nu in afara lui te mantuiesti, ci numai vietuind impreuna cu el.
Fiul cel mare pacatuieste pentru ca nu-l vede pe tata ca pe un parinte. Intre el si tata nu este o relatie de inrudire, ci una juridica, caci spune: "Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat”. Daca ar fi aratat ca este cu adevarat fiu, ar fi facut acelasi lucru pe care l-a facut tatal – ar fi alergat spre fiul care venea spre casa pe care o parasise. Fiul cel mare ignora adevarata natura a iubirii, unde totul e posedat de fiecare: "Tu esti totdeauna cu mine. Tot ce am e al tau”.
Convietuirea cu tatal sau l-a ferit de riscurile si primejdiile, pe care le-a intampinat fratele sau mai mic. Cu toate acestea, fara-ndoiala, gestul lui de a nu vedea cu ochi buni manifestarile de dragoste ale tatalui sau dovedeste ca el nu ajunsese inca la nivelul cuvenit in ce priveste virtutea dragostei. Fiul cel mare, cel care nu paraseste casa, este chipul omului care nu intelege ca milostivirea lui Dumnezeu e mai mare decat dreptatea pe care o inteleg oamenii. Milostivirea lui Dumnezeu depaseste calculele omenesti, este putere de viata. Adesea dupa dreptate se ucide viata, insa, dupa milostivire viata este recuperata.
Constantin Noica, spunea ca "sunt doua feluri de a risipi. Exista risipa celui care, intocmai fratelui cel mic, cheltuieste fara sa fi strans (caci tot ceea ce avea fiul cel mic era un dar). Dar exista si risipa celui care, intocmai fratelui cel mare, strange fara sa poata aduna. Fratele fiului risipitor asa face. El strange ascultare dupa ascultare si fapta buna dupa fapta buna, iar in ultimul ceas, cand nu poate intelege si nu poate ierta dragostea tatalui pentru cel ce a risipit, pierde el insusi tot ce a adunat... La ce bun atata supunere si atata cumintenie, daca n-a putut intra in inima sa si putina dragoste?“.
Fiul Risipitor model?
Se pune intrebarea: merita a fi recomandata ca model experienta dramatica a fiului pierdut ? Fireste, ca nici un tata n-ar dori-o pentru copilul sau si nici un tanar pe contul lui propriu. Staruinta in virtute si pastrarea comuniunii cu Dumnezeu sunt preferabile unei vieti care aluneca spre pacat. Cel ce recomanda sau doreste aceasta experienta comite un pacat impotriva Duhului Sfant prin prea marea incredere numai in bunatatea lui Dumnezeu fara a colabora si personal la mantuirea proprie. Sa nu uitam ca pacatul poate fi iertat de Dumnezeu prin duhovnic la spovedanie, dar urmarile lui nu sunt prin aceasta cu totul sterse. Spre pilda, rapirea vietii cuiva e ireparabila, chiar daca criminalul obtine iertarea duhovnicului.
Acum e vremea sa ne uitam la noi, daca ne asemanam cu Fiul risipitor, trebuie sa parasim cele contrare firii si sa ne intoarcem la cele potrivit firii. Dimpotriva, daca implinim poruncile, sa fim atenti sa nu ne asemanam fiului cel mare, suntem in casa, dar departe de tata, nevrednici de a gusta din vitelul cel ingrasat.
Evanghelia duminicii Fiului Risipitor
11. „Un om avea doi fii.
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.
(Luca 15, 11-32)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu